- Scris de Johann BAUER
- Scris de Johann BAUER
Început de săptămână trecută, când nici Robin Hood nu mai este ce-a fost…
Păi, abia ce ne plângem crunta soartă care ne forţează metodic nu numai să trăim pe aici sau să traversăm ziua de luni, şi iată că agenţiile de presă ne-au lovit crunt. Legenda lui Robin Hood ar putea fi destrămată. Potrivit unei cărţi lansate recent, acesta nu ar fi fost atât de altruist precum îl prezintă istoria. Se pare că Robin Hood ar fi furat, într-adevăr, de la bogaţi, însă banii nu erau distribuiţi săracilor, ci împrumutaţi! Cartea intitulată “Robin Hood: The Unknown Templar" îl prezintă pe Robin Hood ca pe un... cămătar. Incredibil, ce ţi-e şi cu istoria asta... mâine-poimâine o să aflăm că nici Leana Ceauşescu nu era doctor în chimie. Şocant, nu?
- Scris de Johann BAUER
Unora le pune Dumnezeu mâna-n cap şi minunea se traduce în ungerea pe post de AGA-man sau CA-ist pe la o firmă de stat. Iaca, model: membrii AGA din cadrul Hidro Prahova au încasat indemnizaţii în valoare totală de 125.156 de lei, în perioada 2006-2008. Că o fi fost aşa de bine pentru AGA-işti, doar ei o o pot spune, dar cum au şi ei respectul cuvenit, nu se făcea să nu-şi arate gratitudinea faţă de cei care le oferă o asemenea pleaşcă. Consiliul de Administraţie şi directorul general al HIDRO Prahova au aprobat, cu mare drag, deplasarea, în cadrul a 8 (opt) misiuni în străinătate, a mai multor şefi de la cârma firmei care trebuiau “să se simtă şi ei bine” prin cele străinătăţuri. Aşa se face că ştăbărimea de la Hidro Prahova a făcut excursii – cică în baza invitaţiei diverselor organizaţii sau a unor parteneri externi - în Italia, Franţa, Grecia, Turcia şi Statele Unite ale Americii. Că aşa este bine pentru ei, să mai vadă lumea ca să scape de nenorocirea de pe acasă. Iar ca să vadă şi ei lumea credeţi că mai are vreun fel de importanţă că au cheltuit 39.243,82 de lei? Pentru noi poate, că pentru ei nici atât!
- Scris de Johann BAUER
Nu o spunem noi, ci americanii: "Corupţia la nivel guvernamental a rămas o problemă larg răspândită în România, iar sistemul judiciar nu a dat dovadă de obiectivitate nici anul trecut, fiind influenţat politic. Este concluzia Departamentului de Stat al Statelor Unite şi apare în raportul pe 2009 privind practicile în domeniul drepturilor omului. Parlamentul blochează anchete, iar sistemul judiciar este perceput ca fiind incorect. Niciun caz important de corupţie la nivel înalt nu a avut drept rezultat hotărâri judecătoreşti care să implice pedepse cu închisoarea, remarcă Departamentul de Stat american. Nici poliţia nu a scăpat de critici, în document afirmându-se că poliţiştii nu sunt respectaţi de cetăţeni deoarece sunt percepuţi ca fiind corupţi. Pentru români este bine că americanii sunt aşa de atenţi la ce petrece p-aici. Dar nici nu pare că asta foloseşte aşa de mult. Românilor, că americanii nu prea au cum să ne ajute. Cel mult să ne tragă de urechi!
- Scris de Johann BAUER
Vine, vine primăvara / se aşterne-n toată ţara / floricele pe câmpii, adepeul le plantează, copii. Săptămâna trecută a fost una a ştirilor pozitive. Sursele noastre secrete din biroul lui Hâncu ne-au şoptit că vine primăvara, iar pensionarii care au scăpat de iarna asta grea vor ieşi, ca panseluţele, la plimbare. Deci, doamnelor şi domnilor, ne-am hotărât să devenim, în această săptămână, mai buni, mai optimişti, mai veseli. Ştiri pozitive, aşadar, pentru popor! Cu realizări multiple!
- Scris de Johann BAUER
FMI a ajuns la fundul sacului
Sunt destui români care înjură de mama focului când aud numele Fondului Monetar Internaţional. Cele mai crunte decizii de închidere a unor uzine, fabrici sau apariţia unui puhoi de şomeri au fost de prea multe ori asociate cu “directivele” care ar fi venit dinspre FMI. Cum ne stă nouă bine, iată că acum a venit vremea să ne bucurăm pe deplin şi de faptul că a răposat şi mândreţea de capră a vecinului FMI. Pentru că nu mai are bani de dat cu împrumut, Fondul Monetar International (FMI) a anunţat că va începe să vândă 191,3 tone de aur, pentru a strânge resursele necesare acordării de împrumuturi. Urmează mobila, limuzinele şi - de ce nu ? - sediile! Dar, pe de altă parte, faptul că au tot acordat împrumuturi – care se dau înapoi frăţioare, başca dobânda care nu-i deloc mică – ar trebui să însemne că foştii colegi ai lui Theo zis Stolo au vândut la capul gol şi că acum au rafturile şi tejgheaua goale de câţi muşterii au dat năvală pe acolo. Un DNA, ceva mascaţi, vom vedea, oare, că intră la FMI şi strigă, în lumina camerele, „friz, madăr facăr”?
- Scris de Johann BAUER
Să nu ziceţi că nu v-am avertizat. Că nu v-am spus-o de mult timp. Iată câte pagube poate să aducă ziua de luni: şosele, străzi, autostrăzi (nu că am avea aşa de multe!) blocate. Dacă mai punem la socoteală comunele, satele, oraşele, municipiile şi cam fieştecare adunătură de case, bordeie sau blocuri ce poartă denumiri mult prea pretenţioase pentru vremurile astea câineşti... numai primar să nu fi fost luni, de dimineaţă! Ca să nu mai zicem de Şef la drumuri. Au avut, încă de luni dimineaţă, congelatoarele, frigiderele şi lăzile tuturor neamurilor lor, pline! Mormane de zăpadă, gheaţă, gropi şi tot ce trebuie să ajungi la slujbă cu una-două ore mai târziu. Desigur, şi cu nervii praştie, pus pe harţă şi mai ales cu moralul făcut varză! Dacă mai zicem şi că fandaxia culorii violet a ajuns la nivelul stemei României, al drapelului şi chiar al firoscoşilor din Asociaţia Magistraţilor din România – credem că vă dumiriţi cam ce săptămână aţi petrecut!
- Scris de Johann BAUER
Abia ce a fost zgărmănată activitatea primarului Stătescu din Băicoi, că am şi primit o puzderie de bârfe. Beton, haioase şi de-a dreptul incredibile. Doar pentru parfumul acestora şi tot merită spuse! Chit că sunt invenţii şi baliverne, scorneli pe seama celui care nu mai pridideşte cu treaba pentru propăşirea urbei băicioenilor. Mai avem oareşcare marfă şi cu unele concedii, preumblări şi deconturi. S-o luăm, copcel, prin lanul de intoxicaţii primite la redacţie, în faţa cărora noi, jurnaliştii ăştia neexperimentaţi de la APH, am căzut pradă, nevinovaţi fiind, evident!
- Scris de Johann BAUER
Floreştenii au dat cu ştampila în Eugen David. Doar cîţiva ameţiţi au încurcat săgeata liberală cu alte ciudăţenii electorale şi, dacă acum nu-s plecaţi în bejenie, văd ce minune mare au ei în urbe, pardon, comună. Ca să fie mătuşica fericită, edilul Eugen a purces la drum greu.
- Scris de Johann BAUER