- Scris de Ioana POPA
Agenția pentru Protecția Mediului Prahova a răspuns la o solicitare de informații adresată de parlamentarul USR de Prahova Dan Rădulescu, după incidentul petrecut acum două săptămâni, când o pasarelă s-a prăbușit peste calea ferată, în apropierea Gării de Vest din Ploiești. Deputatul a arătat că o posibilă cauză ar putea fi poluarea, care afectează inclusiv construcțiile (VEZI DETALII). Numai că autoritățile s-au ferit să pună punctul pe "i", oferind detaliile care ar fi putut confirma sau infirma această ipoteză.
Deputat PNL de Prahova Roberta Anastase a participat, la începutul lunii martie, în calitate de vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (APCEMN) și de șef de delegație, la reuniunea specială a Comisiei Permanente a APCEMN. Evenimentul a fost organizat cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înființarea APCEMN.
Deputatul PMP de Prahova Cătălina Bozianu a adresat o întrebare ministrului Turismului, Bogdan Trif, cărui îi cere să răspundă unor întrebări punctuale legate de programul de guvernare, respectiv la planurile pe care le are pentru acest an, privind stațiunile montane din județul Prahova.
Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD s-a reunit luni într-o şedinţă pregătitoare pentru Congresul Extraordinar din 10 martie, congres văzut ca o încercare de consolidare a puterii lui Liviu Dragnea în interiorul formaţiunii politice. Până atunci, liderii social democraţi au decis astăzi ca la întrunirea programată sâmbătă să aibă loc şi alegeri interne, pentru nu mai puţin de 18 posturi, printre care cel de preşedinte executiv şi 16 de vicepreşedinţi care vor avea rolul de coordonare regională. Practic, conform propunerii făcute de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, partidul va avea 16 vicepreşedinţi, câte doi pentru fiecare regiune din ţară, posturile urmând a fi egal împărţite între femei şi bărbaţi.
Evenimentul săptămânii trecute, în Prahova, a fost, cu siguranță, prăbușirea unei pasarele de inspecție, din zona conductelor de termoficare, aflată în apropierea Gării de Vest din Ploiești. O anchetă este în curs, dar deputatul USR de Prahova, Dan Rădulescu, atrage atenția asupra unor posibile cauze care, până acum, nu au fost amintite de nimeni.
Deputatul de Prahova Cătălina Bozianu a participat, săptămâna trecută, din partea PMP, la la conferința de constituire a organizației de femei a Partidului Unității Naționale din Republica Moldova.
Președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte PNL pentru mediul de afaceri și liderul senatorilor liberali, a avut o nouă luare de poziție, anticipând măsuri care vor afecta grav sectorul economic, pentru că, susține acesta, prim-ministrul Viorica Dăncilă a făcut promisiuni pe care nu le va putea onora.
Partidele de opoziție PNL și USR nu susțin și nu se alătură demersului lansat de Partidul Mișcarea Populară, pentru anchetarea, într-o comisie parlamentară, a modului în care România livrează anual, către Ungaria, patru milioane de metri cubi din gazele exploatate în Marea Neagră.