- Scris de Ioana POPA
În contextul dezvăluirilor apărute în spațiul public, argumentate cu înregistrări în care ar apărea chiar procurori anticorupție, deputatul PSD de Prahova Laura Moagher a prezentat, într-o declarație politică depusă în Legislativ, cifre care, consideră parlamentarul, demonstrează cum "erorile judiciare pun în pericol credibilitatea justiţiei din România".
Partidul condus de Victor Ponta și Daniel Constantin, Pro România, a căpătat identitate juridică, începând procedurile pentru a deveni partid cu acte în regulă.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat luni, în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că acuzaţiile care i se aduc de către Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul penal în care e cercetat alături de fiul său, fostul deputat Vlad Cosma, sunt nefondate şi fac parte din "efervescenţa romantică a procurorului Negulescu". Fostul lider al PSD Prahova le-a spus luni judecătorilor de la instanţa supremă, cu lacrimi în ochi, că nu a făcut niciun abuz în servicu şi nu a primit de la nimeni niciun ban, invocând existenţa unei "găşti" care ar vrea "să pună mâna" pe administraţia judeţeană.
Deputatul PMP de Prahova Cătălina Bozianu a susținut, miercuri, în Parlament, o declarație politică pornind de la semnalele venite de peste Prut, unde tot mai multe localități votează, simbolic, pentru unirea cu România.
Reprezentanții PMP Prahova au anunțat că aleșii locali Claudia Sălceanu și Bogdan Hodorog nu și-au dat votul asupra bugetului municipiului Ploiești. Consilierii au explicat și de ce au preferat să se abțină de la votul final.
Luările de cuvânt din Parlament coboară, uneori, la un nivel greu de închipuit. O astfel de scenă s-a petrecut miercuri, protagonist fiind un deputat de Vaslui care și luni a comis-o, la adresa unei colege din Legislativ.
Mediul economic este afectat de repetatele modificări aduse Codului fiscal, atrage atenția senatorul liberal Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte PNL pentru mediul de afaceri și societate civilă. Acesta a trecut în revistă schimbările din ultimii doi ani și sesizează că situația parcă s-a înrăutățit, de la un guvern la altul, spre disperarea operatorilor economici, care nu se mai pot baza pe legislație pentru a-și face planuri pe termen lung.
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), în colaborare cu Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră, Universitatea din București și cu Centrul de Excelență pentru Studiul Minorităților Transfrontaliere a organizat, luni, atelierul de lucru cu tema „Stadiul actual și perspectivele în domeniul politicilor adresate promovării coeziunii sociale în zona Mării Negre.
Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, neagă orice implicare a organizației în trimiterea SMS-urilor care ar fi îndemnat la un protest în fața sediului DNA Ploiești, în plin scandal pornit de la înregistrările făcute publice de fostul deputat Vlad Cosma.