- Scris de Anca Visan
Consiliul Judeţean Prahova va primi fonduri de la Ministerul Dezvoltării pentru realizarea unui pasaj rutier la ieşirea din Ploieşti spre Buda, peste tronsonul din Drumul Naţional 1 care se suprapune Centurii de Vest a Ploieştiului. Obiectivul de investiţii va fi finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală în perioada 2017-2020.
După două încercări eşuate, în şedinţe din luna trecută şi luna aceasta ale Consiliului Local Ploieşti, majorarea tarifelor pentru transportul public din municipiu ar putea intra la finalul acestei săptămâni în dezbaterea CL. Municipalitatea a desfăşurat azi o şedinţă de lucru, în speranţa că se va găsi o fomulă care să fie agreată de Direcţia Juridică şi Direcţia Economică din Primărie, care la primele două tentative nu au dat avize favorabile.
Conducerea Primăriei Ploieşti recunoaşte că sunt probleme financiare la nivelul celor trei societăţi subordonate, Servicii de Gospodărire Urbană, Hale şi Pieţe şi Transport Călători Express, fiind luată în calcul inclusiv disponibilizarea mai multor salariaţi.
Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de astăzi a Consiliului Local Ploieşti au figurat două proiecte de hotărâre care vizau, pe de o parte, majorarea tarifelor pentru transportul public, respectiv, pe de altă partea, suplimentarea în consecinţă a subvenţiei acordate de la bugetul local pentru transportul anumitor categorii de călători. Pentru a doua lună la rând, propunerea de majorare a tarifelor, văzută ca un prim pas spre redresarea TCE Ploieşti, nu a primit avize favorabile din partea aparatului de specialitate din Primăria Ploieşti.
Autorităţile ploieştene au suplimentat considerabil bugetul alocat pentru lucrări de întreţinere la drumuri, după ce suma care fusese prinsă iniţial în bugetul pe 2017 s-a epuizat la finalul lunii iunie. Odată cu această majorare, Primăria anunţă că va interveni pe mai multe artere de circulaţie unde există probleme din cauza gropilor, urmând să realizeze o prioritizare a zonelor afectate.
Proiectul autorităţilor ploieştene pentru refacerea platoului de lângă Halele Centrale este în continuare blocat, din cauza unor probleme privind proprietatea asupra terenurilor şi magazinelor, reprezentanţii Primăriei anunţând că anumite spaţii au fost vândute în urmă cu ani buni şi că se încearcă negocierea cu actualii proprietari. Primarul Adrian Dobre a afirmat astăzi că se caută soluţii juridice pentru deblocare.