Actualitatea Prahoveană vă prezintă, în rândurile următoare, o nouă poveste de groază pentru cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite. În rolul principal se află, cu onor, Primăria Bucov, iar în cel secundar, ca întotdeauna, suntem noi, cetăţenii simpli. Despre cum s-a gândit, la început de an, Primăria Bucov să încalce legea, anulând, prin consiliul local, o concesiune, citim în rândurile ce urmează. Asta ca să înţeleagă şi oamenii din Bucov de ce vor rămâne fără apă la robinet. Că, deh, interesul de afaceri primează, nu cetăţeanul, aşa cum ne-a obişnuit statul în Românica de atâta amar de ani.

Despre comuna Bucov se pot spune multe. Noi, prahovenii, ştim că în Bucov se află cartierul ăla de fiţe pentru construcţia căruia a fost raşchetată jumătate de pădure acum zece ani, acolo unde şmecherii judeţului se retrag seara, de la birou, pentru a se lăfăi în vilele lor, pe fundalul sonor asigurat de răgetele leilor de la grădina zoologică. Aşadar, stimaţi cititori, la Bucov se întâmpă multe. De la condiţii de lux, până la mizerie e cale scurtă. Pentru că, la nici doi paşi de reşedinţele de fiţe, se află, tot în această comună, zona Pleaşa, ce aparţine tot de administraţia locală condusă cu atâta pricepere de liberalul Ion Savu.

Colonia Pleaşa riscă să rămână fără apă

Atât de priceput este Savu în conducerea treburilor administrative, încât mai are puţin şi îi lasă pe locuitorii din Pleaşa fără apă potabilă la robinete, dintr-un simplu moft: nu îi mai place de faţa operatorului care deţine concesiunea serviciului de alimentare cu apă, societatea care asigură alimentarea localităţii, şi vrea să îl dea afară pe acesta pentru a face loc altor băieţi deştepţi, care îşi freacă bucuroşi, deja, mâinile la gândul că Savu îi va trimite la ei acasă pe ăştia de la Jovila.

Că oamenii au făcut nişte investiţii în zonă, că de ani de zile merg pe pierdere, asigurând serviciul de alimentare cu apă, conform contractului, fără a beneficia de protecţia autorităţilor locale, că au un contract perfect în derulare – toate aceste motive nu stau în picioare dacă şmecherii de consilieri de la Bucov, în frunte cu primarul Savu, s-au pus cu răul pe concesionar. Să vedem, aşadar, cum domneşte legea în Bucov şi, mai ales, cine va plăti oalele sparte de pe urma acţiunilor aiuristice ale administraţiei locale. Adică, mai pe scurt, oameni buni, vom vedea de ce le va rugini robinetul celor din colonia Pleaşa, unde operatorul este şi proprietarul reţelelor de apă şi canal.

Cu japca, afară!

La începutul acestui an, cutia de scrisori a firmei Jovila, societate care asigură alimentarea cu apă în mai multe localităţi prahovene, s-a speriat, pur şi simplu, când a fost vizitată de o înştiinţare venită din partea Consiliului local Bucov, prin care societatea era notificată asupra faptului că acest for local a luat decizia rezilierii „unilaterală” a contractului, adică fără efect juridic, la ultima şedinţă de consiliu din ianuarie. Aşa, pur şi simplu, din banalul motiv că aleşilor locali de la Bucov nu le mai place faţa celor de la Jovila. Motivaţia gestului cuprins de hotărâre este mai mult decât penibil, ajungând să fie ilegal şi imoral.

Primarul „Gică-contra”

Pentru cei care nu cunosc situaţia, un prestator de servicii de nivelul celor de la Jovila pare aşa, din afară, un monstru care suge banii oamenilor, tăind facturi cu nemiluita. Dacă, însă, calculăm costurile de întreţinere a reţelelor, salariile şi, mai ales, creşterile de preţuri în general, ştim cu toţii că, fără ajustări tarifare justificate de mărirea generală a costurilor, orice societate şi-ar rupe gâtul. Jovila a început să lucreze cu Primăria Bucov în anul 2002, iar de atunci, în ciuda creşterilor de preţuri, de salarii pentru angajaţi, autorităţile, adică Consiliul Local, în frunte cu primarul Bucovului, i-au respins în toate şedinţele cererile operatorului prin care acesta nu dorea altceva decât mărirea tarifului măcar pentru acoperirea costurilor de consum. Aşa s-a ajuns la situaţia în care operatorul şi-a declarat reorganizarea judiciară, fiind înţepat, prin această metodă de refuz a măririi preţului conformă cu creşterea cheltuielilor de întreţinere.

Cu alte cuvinte, eu, Jovila, livrez apă către cetăţean la un preţ astăzi, în care includ costurile de curent, cu salariaţii mei şi sunt la limită, iar de mâine curentul se scumpeşte, salariile cresc pentru că şi salariul minim pe economie din România anului 2010 nu mai e acelaşi cu cel din 2006 să spunem. Şi tot eu, Jovila, ţinând cont de faptul că nu mai pot acoperi cheltuielile cu ce iau de la oameni în factura de apă, vin la primărie pentru a-i cere aprobarea, prin consiliu local, conform legii, a unei măriri a preţului apei. Iar primăria, din motive electorale, probabil, nu îmi aprobă mărirea. Atunci vă întreb eu, Jovila, cât credeţi că pot să merg pe minus, doar pentru că vrea Savu să mai câştige un tur la alegeri? Pentru că, doamnelor şi domnilor, din 2006, Primăria Bucov nu i-a mai aprobat operatorului Jovila nici o mărire de tarif la apă. Între timp, acesta a făcut modernizări ale instalaţiilor, a investit şi a plătit utilităţi de la an la an mai piperate.

Deturnare să fie ,dar să ştim şi noi!

Una dintre justificările primăriei prin care doreşte să anuleze contractul cu concesionarul Jovila ar fi aceea că operatorul practică preţuri mai ridicate la apă în Pleaşa decât concurentul direct al acestuia din Bucov, care nu este altcineva decât serviciul de apă înfiinţat chiar de primarul Savu. Cu alte cuvinte, în Bucov există, la acest moment, două firme care livrează apa. Acum începem să înţelegem de ce vrea Consiliul Local Bucov rezilierea contractului cu Jovila – pentru a păstra numai serviciul primăriei. Mult mai interesant este cum reuşeşte primarul Savu să livreze apă, mai ieftină decât Jovila, cu serviciul său,. Explicaţia este simplă şi vom vedea că ţine de alte organe de cercetare ale statului. Pentru că, dacă aparent factura firmei de alimentare cu apă a consiliului local este mai mică, subvenţionarea preţului real se face prin deturnare de fonduri. Pentru că facturile de energie electrică aferente furnizării de apă nu sunt încasate în preţul facturii către cetăţean, ci plătite din bugetul primăriei, adică tot din banii cetăţenilor din satul Bucov şi Pleaşa. Cetăţeanul din Pleaşa este taxat, astfel, de două ori. Odată plătind un tarif corect la Jovila, iar a doua oară pentru că din taxele şi impozitele pe care le plăteşte la primărie, o parte din bani sunt duşi ca să subvenţioneze tariful la apa din satul Bucov.

Concurenţă neloială

Cu alte cuvinte, operatorul care are un contract în derulare cu Primăria Bucov este dezavantajat de ani de zile, prin înfiinţarea unui serviciu paralel de distribuţie apă, iar acum, după ce a efectuat investiţii, aleşii locali vor să îl dea afară din Comuna Bucov, ca să poată ascunde în continuare sistemul de deturnare de fonduri despre care vă povesteam mai devreme.

În ediţia viitoare ne vom distra cu ilegalităţile consilierilor locali din Bucov conduşi de primarul Savu şi vă vom explica, în detaliu, mecanismul unei hotărâri puşcăriabile în urma căreia DNA-ul şi Curtea de Conturi vor avea o pâine bună de mâncat. Ţineţi aproape!

Bomba zilei ajunsă pe filieră de partid, în sediul redacţiei Actualităţii Prahovene, dă ca sigură candidatura politicianului Radu Oprea în funcţia de primar al Municipiului Ploieşti, în cadrul următoarelor alegeri locale. La Bucureşti, acolo unde banul şi influenţa decid, în locul electoratului fanatico-fidel de partid, s-au făcut cărţile pentru Primăria Ploieşti. Preşedintele consiliului de administraţie al URBAN-ICIM, fiul fostului viceprimar al Ploieştiului, Nicolae Oprea, poreclit de către gurile rele din politica prahoveană drept „10 la sută”, pare a fi pe cai mari, fiind susţinut  atât la centru, cât şi în cadrul organizaţiei prahovene a PSD, de oameni influenţi.

Conform surselor din PSD Prahova, Adrian Năstase a intuit, cu mult înainte de anunţul oficial de retragere a candidaturii sale, faptul că gruparea pro-Geoană din PSD complotează o sabotare a poziţiei sale de competitor al actualului preşedinte al PSD. Mutarea de la sfârşitul săptămânii trecute, când Năstase a fost primit cu braţele deschise, devenind, oficial, membru cu carnet al unei organizaţii PSD din Judeţul Prahova, mai precis la PSD Cornu, nu a fost întâmplătoare. Plecarea sa de la organizaţia PSD Bucureşti a survenit, nu neapărat din dragoste nebună pentru prahoveni, ci pentru simplul fapt că, la pregătirea listelor cu delegaţi pentru Congresul PSD, Adrian Năstase nu ar fi primit din partea grupării pro-Geoană, mai precis pe filiera Marian Vanghelie, nici măcar statutul de delegat la congres. Mutarea la Prahova a fost gândită, strategic, exact în acest sens, deputatul mizilean beneficiind, în Judeţul Prahova, de binecunoscuta prietenie a preşedintelui PSD Prahova, Mircea Cosma. Pe filiera aceasta, Năstase ar fi fost trecut pe lista delegaţilor prahoveni prezenţi la congres.

De trei ani se discută despre şefimea din fruntea instituţiei numite DIICOT. Care ar trebui să fie arma de tărie în lupta împotriva corupţiei şi a terorismului (cât o fie el, pe aici, pe la noi). În ultimii trei ani, la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism serviciul Teritorial Ploieşti (DIICOT) a fost şefă supremă procuror Dorina Danielescu.
Activitatea de mare şefă la DIICOT a procuroarei Dorina Danielesu nu a spart avioanele, nu a dus la cine ştie ce dosare care să fi distrus din temelie cine ştie ce cuiuburi de interlopi sau mafioţi care zburdă pe câmpiile patriei prahovene ( că d-aia avem titulatura de PH, nu?). Ei bine, vemea a trecut şi a venit timpul ca pe la DIICOT ST. Ploieşti să se facă bilanţul celor trei ani de conducere măiastră a Dorinei Danielescu. Care bilanţ n-a fost deloc aşa de bun pe cât şi-ar fi dorit aceasta. Pe lângă liniştea de bibliotecă, nefirească şi deloc productivă, de la DIICOT ST Ploieşti, lipsa unor dosare beton, au mai existat şi destule acuzaţii. Unele grave, potrivit cărora s-ar fi lucrat de mântuială ori chiar că ar fi existat semne de intrare în combinaţii cu unii dintre cei anchetaţi.

Dacă eşti Golea şi îţi încropeşti o ghimirlie, un hogeac în curtea ta dar fără autorizaţiei o dai de belea. Organul, autorităţile, inspectorii şi o puzderie de verificări te fac să pui şandramaua la pământ. Ca principiu, aceste avize, autorizări şi un noian de etape birocratice sunt necesare deoarece nu se poate construi alandala şi în devălmăşie. Dar asta-i un fel de discuţie inutilă, căci dacă ai cojones, faci tot ce vor muşchii tăi. De exemplu, la doi paşi de buricul conducerii judeţului, al Prefecturii, Primăriei Ploieşti, la o aruncătură de băţ de sediul ferocilor inspectori de la Urbanism, se construieşte. Fără ca pe cineva să-l doară capul. Mai precis în zona bazarului situat peste drum de Halele Centrale din Ploieşti.

Acum, când citiţi rândurile de faţă, vizavi de platoul Halelor din Ploieşti se demolează câteva magazine. Operatiune începută acum câteva zile. În acel loc se consumă o dramă. Sub oblăduirea unor magistraţi de la Curtea de Apel, care par să sufere de orbul găinilor.

Cea mai veche casă din Ploieşti a fost situată, până acum câţiva ani, în zona Halelor, mai precis pe Strada George Coşbuc, nr. 16, unde, în vara anului 2006, „Casa cu prăvălie Ilie Lumânărarul” s-a prăbuşit sub povara celor peste 100 de ani de existenţă. Acel imobil - în care a locuit, pentru o scurtă perioadă de timp, Ion Luca Caragiale, era trecut şi pe Lista Monumentelor Istorice, fiind considerat ca având o valoare istorică şi arhitecturală deosebită pentru evoluţia urbanistică a municipiului. Până la prăbuşirea ei, în anul 2006, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Prahova s-a aflat în procese cu cel care îşi spunea cu mare emfază că ar fi apropitarul imobilului. De exemplu, doar în anul 2007, erau cinci litigii cu proprietarul clădirii. Măi să fie, dar cine o fi oare acest adevărat Bruce Willis care să fie aşa de greu de ucis în Justiţie? Care şi-a permis să lase un monument arhitectonic să se dărâme fără ca nimeni să mişte un deget?

Comisarul buldozer intră în scenă

Intră în scenă ex-comisarul Mihai Gheorghe! Un fost poliţist care a devenit subiect al ziarelor. Nu pentru că ar fi fost un erou în lupta contra bandiţilor, tâlharilor sau infractorilor! A devenit subiect de presă după ce casa Ilie Lumânărarul a devenit pericol public. Cum celebra Casă îi stătea precum ghimpele în talpă, şi-ar fi dorit acolo, în locul ei, măcar un Mall, ori un supermarket - doar era situată în buricul târgului, nu? „EX-ul” a recurs la un plan „genial”. Se pare că, trăind atâţia ani printre şmenari, infractori şi alte jigănii de soiul acesta, ex-comisarul a luat şi el o boală. Nepăsarea şi, poate, altele mai grave... Cum a reuşit să răpună cea mai veche casă din oraş? A lăsat-o să se părăginească! Degeaba au cârâit autorităţile şi cei cărora le păsa cât de cât de crima asupra unui imobil atât de important. Omul susţinea sus şi tare că-i apropitar, că n-are bani, că nu-şi vinde mândreţea de căsuţă.

Masacrul

Autorităţile s-au dovedit, iarăşi, impotente şi fără pic de sânge-n instalaţie. Aşa că apropitarul le-a râs în nas! Ce-i drept, a avut şi parte de un noroc chior (ca să nu zicem altcumva) când a dat peste un judecător care habar nu avea despre legislaţia privind protecţia clădirilor de patrimoniu. Ca de exemplu, Legea 422/2001, care stipulează foarte clar că intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de Ministerul Culturii şi Cultelor.

„Desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi degradarea monumentelor istorice sunt interzise şi se sancţionează conform legii” - precizează art. 10 din Legea 422. Ca să nu mai zicem de faptul că acesta a devenit proprietar al casei în baza unei chitanţe pe care nimeni nu a studiat-o mai cu de-amănuntul ca să constate că o fi având ceva hibe. Doar era în anul 2004, când nu se mai admiteau chitanţe făcute cam pe genunchi şi când se pretindea ca alături de acestea să se mai depună, în faţa notarului, şi un morman de alte documente care să ateste vecinătăţile, să se constate cine şi cum a devenit proprietar, care sunt situaţiile exacte de pe teren, clădiri şi alte angarale care îţi scot fire albe.

Aşa că, după ce ex-poliţistul a contribuit la dispariţia celei mai vechi clădiri din oraş, nimeni nu a plătit un sfanţ pentru masacrarea imobilului respectiv. Însă „EX-ul” a fost obligat, tot de către nevolnica Justiţie, să reconstruiască imobilul, dar nici vorbă să ducă la îndeplinire această decizie. Credeţi că a pătimit cumva din cauza acestei "obligaţii”? Ioc, nema problema!

Bazarul viselor ex-comisarului

În 1998, Liviu Mircescu se decide să cumpere un teren în Ploieşti. Situat pe Strada George Coşbuc, nr 18-20. Care teren era vândut de Mihaela Stoica. Doar că, la perfectarea actelor necesare obţinerii autorizaţiilor de construcţie, după măsurători, se constată că era mai mare şi avea 1092 metri pătraţi. Aşa că L.M. merge la organele abilitate, inclusiv în instanţă şi Judecătoria Ploieşti, unde, la 21.05.2003, i se admite şi autentifică tranzacţia în limitele terenului de 1092 mp. În acest timp se pare că un sifon de pe la Urbanism i-ar fi suflat lui Mihai Gheorghe că vecinul său are de fapt mai mult teren decât se specifica în actele iniţiale. Numai că mai exista un proprietar, Măcelaru Ion - care deţinea şi el o parte din terenul care despărţea familia Mircescu de Mihai Gheorghe.

Sarabanda numerelor, morţilor şi experţilor atomici

Cum terenul respectiv, de 400 de metri pătraţi, era de fapt o o mină de aur pentru ex-poliţistul Mihai Gheorghe, era firesc - nu-i aşa? - să demareze o adevărată prigoană împotriva vecinilor. Arsenalul a fost pe măsura pretenţiilor. Pentru început a cumpărat de la un fost moştenitor al terenului care-l despărţea de familia Mircescu. Punct ochit, punct lovit, dar terenurile familiei Mircescu erau tot acolo! La 18 iulie 2007, se schimbă radical modul în care lucrează experţii topografi din România. Dacă iniţial mega-meseriaşul Nechiti efectuase o expertiză alandala din care nu reiese clar cine cu cine se învecinează, care sunt limitele şi pe ce bază se fac măsurătorile ori se stabilesc perimetrele - dar ce mai conta. Cum expertiza făcută de Nechiti nu era prea demnă de încredere a apărut pe scenă Murgoci Constantin. Mare meseriaş!

Acesta ajunge la concluzia că terenul în litigu are două titluri de proprietate, perfect legale, dar şi că - după mega-calcule şi măsurători demne de NASA ori PENTAGON - unele construcţii de pe teren sau laturi ale terenului au câte 4,10 centimetri sau unele cote sunt de 15,71 metri! Marfă, asta da măsurătoare, la milimetru, la micron! Doar că acest SF avea să aibă urmări foarte grave, după cum vom vedea.

Ce justiţia mea, am dreptatea de partea mea! Când îmi convine

De la aceste măsurători prin instanţele ploieştene a urmat un adevărat măcel. Puzderie de procese deschise de către Mihai Gheorghe, puhoi de acte şi solicitări, memorii, certificate de deces, başca o poveste halucinantă şi abracadabrantă despre faptul că pe strada respectivă casele s-ar afla ba la numărul 16, ba că pe acolo ar fi imobile care au de fapt numerele 16-18 sau chiar 16-18-20! Cum flitul dat de magistraţii de la Judecătorie şi Tribunal a fost de neîndurat, Mihai Gheorghe a cerut dreptate la Curtea de Apel Ploieşti. Care a judecat.

Vai mama ei de judecată! Cam din fuga calului, fără a lua la puricat toate actele (mai ales chitanţa iniţială de vânzare-cumpărare, expertizele, autorizaţiile de construcţie, planuri topografice), fapt care ar fi putut să conducă cel puţin la trimiterea acasă, eventul în şuturi, a celui care pretindea că i s-a încălcat un drept, respectiv ex-poliţistul. Aşa se face că judecătorii Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu şi Aurelia Popa de la respectabila instituţie numită Curtea de Apel Ploieşti au musai nevoie de un control. Oftalmologic.

Cu barosul şi cu ranga. Pe magazine, dar şi pe jurnalişti

Completul respectiv i-a admis pretenţiile celui care a lăsat să fie mătrăşită casa Ilie Lumânărarul şi i-au oferit mână liberă pentru a demola - cu barosul şi ranga - o bună parte din magazinele care-i încălcau mândreţea de proprietate obţinută după lupte atât de migălos disputate. La demolare au participat, desigur, executorul judecătoresc, o droaie de jandarmi şi puţin a mai contat faptul că împotriva actului de executare există o acţiune pe rolul instanţelor. Păi, cum să nu respecte legea fostul poliţai? Mai ales când îi convine?

Dar toate acestea prea puţin contează pentru nişte distinşi magistraţi a căror menire este cu totul alta pe lumea asta. Nicidecum să verifice, cerceteze probleme de genul cum că ar exista suspiciunea unor falsuri, a unor documente mânărite şi complicităţi. Actul de justiţie de acest gen este o expresie vie a celebrului dicton: "Fiat Justitia, pereat mundus!”.

P.S. În timpul demolărilor, câţiva jurnalişti curioşi au fost agresaţi şi ameninţaţi. Au mai fost şi alte incidente pe vremea când celebra casă s-a prăbuşit. Unul căruia i s-a demolat magazinul - în care investise o căciulă de bani - a sunat la 112. A auzit, cu stupoare, de la dispecerat, că există o sentinţă şi că M.G. "este proprietar, cu acte, pe terenul respectiv!” Şi noi care credeam că, dacă suni la 112 o faci pentru alte probleme şi nu pentru a ţi se ghici viitorul ori să afli care sunt ultimele ştiri din ţară!

Nu a început bine anul, că Prahova deja zornăie de caşcavalul atribuirii mai multor lucrări preferenţiale pe bani publici la achiziţii care mai de care mai măsluite. Dacă în ediţia de azi mai avem un exemplu în altă pagină cu nea Mircea Viteazul şi sereiştii în rezervă de la UTI Systems, aici, în pagina 3, ieşim din Ploieşti pentru a merge la aer curat, în Baicoi, ne scuzaţi. Pentru că, de la aerul ăsta rarefiat, primarul Stătescu a luat-o, efectiv, razna, şi organizează licitaţii în care caietele de sarcini sunt atât de banal păcălite încât şi un copil de la o grădiniţă particulară şi-ar da seama că şmenul îşi are comisionul său la afacere. Dezvăluim, în rândurile următoare, o nouă reţetă de fentat legea, prin care iese câştigător cine trebuie, în detrimentul celui care, de fapt, ar fi meritat să câştige.

Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Prahova a definitivat procedura de atribuire a unui contract de achiziţii publice care are în vedere modernizarea sălii de şedinţe mari (500 de locuri) din clădirea administraţiei judeţene. Cu alte cuvinte, în urma licitaţiei publice desfăşurate, controversata societate UTI Systems, membră a grupului de firme UTI în care mişună o mulţime de ofiţeri de informaţii activi sau în rezervă, primeşte de la consiliul judeţean aproape două milioane de euro pentru a monta instalaţii antifum, instalaţii video şi alte câteva mărunţişuri fără de care suntem convinşi că aleşii locali de la judeţ efectiv nu îşi mai puteau desfăşura activitatea lor în slujba cetăţeanului prahovean. Administraţia condusă de Mircea Cosma varsă, astfel, în buzunarele unei societăţi afiliate regiilor SRI de afaceri, care câştigă în ţară cele mai mari contracte de achiziţii cu instituţiile statului român, o căciulă de bani, într-un an în care criza distruge speranţa de mai bine a contribuabililor.

Liniştea procurorilor prahoveni a fost deranjată, anul trecut, de un control de la Bucureşti care a pus din nou ţambalul peste tot ce se întâmplă în Justiţia Prahoveană. Consiliul Superior al Magistraturii şi-a trimis inspectorii care au constatat nereguli nenumărate, multe din ele nedivulgate opiniei publice, printre care spălări de infractori, dovezi de luare de mită şi trafic de influenţă, şi multe alte nenorociri la care s-au făcut părtaşi oamenii care sunt plătiţi regeşte să apere legea şi corectitudinea socială. Ne enervăm, din nou, şi publicăm o radiografie a situaţiei reale. Dacă pe hârtie lucrurile par a se fi remediat, după controlul venit, realitatea arată acelaşi mers împiedicat al lucrurilor în Parchetele Prahovene. Situaţiile prezentate de control, echivalente cu rapoartele de la întrecerea socialistă, nu pot înlocui realitatea sumbră: sistemul te distruge, dacă eşti un justiţiabil de bună credinţă, fără spatele şi pilele necesare în sistem.

Recent, farmaciştii din toată ţara au fost în grevă. O grevă japoneză, cu banderole negre. Protestul farmaciştilor a pornit de la un adevăr crunt: de ani buni, toate guvernele acestei ţări au pus reforma şi protecţia socială pe umerii lor. Asistenţii medicali, medicii şi farmaciştii au fost victime sigure: ei nu pot să oprească "fabrica”! Orice "pauză” înseamnă moarte. Dar, sub acest impediment, au apărut fel de fel de maladii care - acum - par fără leac. Astăzi ne referim la farmacişti, distribuitori şi la tenebrele din spatele sistemului din care fac parte. În curând vom deschide un alt dosar, al cadrelor medicale. Dar să vedem ce jucători, ce rechini şi ce fel de manevre se fac astăzi în România. Pe spinarea bolnavilor!