Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
În anul 1859, Românii din Moldova și Valahia (Muntenia/Țara Românească) au reușit să aleagă aceeași persoană -Alexandru Ioan Cuza - ca domnitor al celor două principate, alipind astfel două țări, în ciuda opoziției unor puteri regionale precum Rusia, Imperiul Otoman și Austria.
Insurecția poloneză din 1863 a debutat pe 22 ianuarie și viza trupele rusești de ocupație. Polonezii îi spun simplu „Revolta din ianuarie“ deși aceasta a durat un an și jumătate. Nobilimea și intelectualitatea poloneză au dorit reinstaurarea regatului polonezo-lituanian distrus de imperiile habsburgic, rus și regatul prusac în 1795. Polonezii nu erau la prima insurgență, mai fuseseră două: Cea a lui Kościuszko în 1794 împotriva Austriei, Prusiei și Rusiei și Revolta din noiembrie 1830 care a durat un an, ultima tot împotriva ocupației rusești.
Cele mai vechi documente care se referă la ”reveillon” - ca fiind o masă festivă, nocturnă - datează din secolul 16. În țara noastră, obiceiul a ajuns abia după câteva sute de ani. Primul Revelion despre care știm cu siguranță a fost organizat la final de an 1903, la Ploiești, de către Luca Elefterescu, care și-a răsfățat oaspeții cu șase torturi și multe alte bunătăți. Petrecerea a avut loc în clădirea în care astăzi funcționează Muzeul Ceasului (foto articol).
Piesa muzicală compusă de Ilie Stepan, "Timişoara, Timişoara", pe un text scris de Marian Odangiu, care a devenit Imnul Revoluţiei şi apoi Imnul oficial al municipiului, împlineşte 32 de ani. Piesa „Timişoara, Timişoara" a fost scrisă pe 27 decembrie 1989, tema, melodia şi refrenul aparţinându-i lui Ilie Stepan, iar textul, scriitorului Marian Odangiu. A fost imprimată pe 8 ianuarie, în studioul TVR Timişoara, iar pe 18 decembrie 2015, piesa a devenit oficial imn al Timişoarei.
Înainte de euforia generală izbucnită după fuga lui Ceaușescu mulți români uitau că 49 de oameni, majoritatea tineri, muriseră în seara de 21 decembrie 89 și în noaptea de 22, alți 604 de oameni se aflau la spital cu răni grave și 1.245 de persoane se aflau arestate/reținute la Jilava, asta numai în București. Pentru regimul autocratic al lui Ceaușescu erau niște golani, huligani, niște bandiți care îi încurcau de la planurile lor mărețe. Se pare că stigmatul acesta a rămas așa pentru mulți dintre românii care visează la Epoca de Aur cu ochii deschiși chiar și acum după 32 de ani.
Înainte să aruncăm cu invective cu judecăți de valoare din vârful buzelor și al tastaturii, cu trimiterea în derizoriu cu teoriile conspiraționiste să aflăm totuși că acei tineri de 16, 17, 30 de ani care au strigat, au crezut, au luptat... la București în noaptea aceea lungă, dramatică, ticăloasă împotriva unui regim imbecil și primitiv, aveau un nume, un prenume niște idealuri și niște părinți care îi plâng și acum și le aprind lumânări la morminte. Ce suntem noi acum? Ce ar fi fost și ei?
Era o zi de joi, se anunța soare și era neobișnuit de cald la București. De dimineață, pe întuneric o agitație mută stăpânea Piața Palatului. Geniști, luptători antitero de la USLA, ofițeri de la Direcția a V-a verifică piața, sunt verificate inclusiv canalizările și sunt blocate capacele în zonele mai apropiate de CC. Câțiva trupeți de la CTS (Comandamentul Trupelor de Securitate) aduși cu autocare și cazați pentru discreție în Palatul Republicii. Luminile au stat aprinse toată noaptea în birourile din sediul Comitetului Central. Vizavi, în clădirea Consiliului de Stat (fostul Palat Regal) soldați de Securitate cu centuri albe din garda palatului priveau plictisiți spre trecătorii care umblau grăbiți către serviciu.
Ar fi trebuit să fie o duminică liniștită la Timișoara acum 32 de ani. Oamenii ar fi trebuit să-și vadă de treaba lor, să caute o coadă la care să așeze, să comenteze despre fotbal, să se ducă la târg să mai caute alimente sau obiecte aduse pe sub mână. În ziua aceea unii dintre timișoreni au decis că vor altceva cu viața lor și au decis să continue ce începuse de vreo două zile. Evenimentele însă a luat-o cu o zi înainte razna și de la o bătaie cu Miliția, totul a culminat cu TAB-uri pe străzi și oameni udați cu apă, bătuți și reținuți de autorități. Protagoniștii și faptele nu au traiect eroic ca în romanele romantice. Totul a fost mult mai prozaic, mult mai românesc cu oameni simpli, cu bâlbâieli ale autorităților dar și cu mult curaj. Moartea însă a fost universală. Moartea nu poate fi regionalizată.
Tradiţia împodobirii bradului este un obicei preluat la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, dar primele referiri la intrarea acesteia, pe teritoriul țării noastre, datează abia din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Deşi statele lumii sărbătoreau Ziua Muncii după revolta muncitorilor din Chicago, comuniştii români şi-au inventat propriii eroi şi au găsit proletari români în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Totul, cu scopul de a nu recunoaşte că această sărbătoare a plecat de la un vis american: acela de a avea ziua de lucru de cel mult 8 ore.
În 1948, comuniştii impuşi de Moscova acaparaseră întreagă ţară, însă muncitorilor li se spunea că ei sunt la putere, ei sunt eroii zilei. Puţini ştiau ce aniversează, de fapt: naşterea unui vis duşmănos, un vis american.
Cu 10 ani înainte de izbucnirea revoluţiei din decembrie 1989, guvernul Statelor Unite ale Americii ştia că dictatorul Nicolae Ceauşescu va fi urmat la cârma României de Ion Iliescu, fervent activist politic la vremea aceea.
Cel mai mare învingător al prăbuşirii comunismului în 1989 este "nomenclatura comunistă şi securistă", devenită peste noapte nomenclatura capitalistă, spune, într-un interviu pentru News.ro, istoricul polonez Adam Burakowski. Unul dintre marii perdanţi, în schimb, este societatea, din care au emigrat trei milioane de români, cea mai mare pierdere de resurse umane din toată istoria României. Din păcate, remarcă Burakowski, Europa de Vest este, astăzi, un teren al naţionalismelor, în contextul în care Rusia lui Putin îşi afirmă vocaţia imperialistă.
Adam Burakowski, unul dintre cei mai atenţi cunoscători ai istoriei recente a României şi ai spaţiului est-european, este fascinat de România lui Ceauşescu, unică în spaţiul ex-comunist prin cultul personalităţii pe care dictatorul, "geniul din Carpaţi", a reuşit să îl cultive. Pentru a putea studia nu doar arhivele, ci şi literatura epocii, Adam Burakowski a învăţat limba română, pe care o vorbeşte cu foarte puţine slăbiciuni.
În interviul acordat agenţiei de presă News.ro, istoricul polonez vorbeşte despre cum arată, la 27 de ani după, dosarul Revoluţiei şi despre cele două întrebări puse obsesiv în România: "A fost sau nu Revoluţie?" şi "Cine a tras în noi, după 22?".
Totodată, Adam Burakowski vorbeşte şi despre Rusia lui Putin,"un urmaş al Uniunii Sovietice", dar şi despre naţionalismele apărute în Europa de Vest, unde şi fanatismul a devenit un fenomen.
Interviul integral acordat de Adam Burakowski agenției news.ro
