Zurgălăi anemici, de bronz coclit, urători puţini, mai mult nişte copii rebegiţi, doritori de arginţi, nu de covrigi, "orăşele” de distracţie, murdare şi corcite cu kitsch ţigănesc, aglomeraţie, vânzoleală, şarje la baionetă ale flămânzeniei din veac, într-un cuvânt, necuviincioasă şi chiar nesănătoasă întâmpinare a zilelor mari. Şi, în fond, nu sunt... sărbători la mijloc, ci e numai una, şi aceea, uriaşă, pe care trebuie s-o vedem şi s-o întâmpinăm ca pe o (singura) şansă de a ne micşora orbenia, răutatea, micimea, egocentrismul paranoid, cupiditatea, adică urâtul şi întunericul din noi.

Nu doar România are nevoie de un Tepes, dacă s-ar putea, acesta ar trebui clonat şi împrumutat europenilor şi americanilor.
Acum două săptămâni, preşedinţii executivi de la General Motors, Ford şi Chrysler au fost puşi la zid pentru că toţi au sosit în Washington DC cu avioanele personale, fiecare din zboruri costând peste 20 de mii de dolari. Culmea este că aceştia veneau tocmai pentru a cere un împrumut de la guvern, în valoare de 25 de miliarde de dolari, pentru companiile lor, care se află în criză de fonduri. Chiar dacă sunt firme private şi la urma urmei pot să facă ce doresc ei cu banii câştigaţi, se pare că s-au întins mai mult decât le era plapuma. 

Doamne-ajută! - a trecut 2008. Vine 2009. Doamne, păzeşte-ne de criza asta mondială! Mult mai indicat ar fi ca Bărbosul să ne păzească de noi înşine. 

Politicienii se ceartă între ei, noi îi înjurăm (aproape) pe toţi, intelectualii mediatici nu-şi reprimă indignarea, compasiunea, dispreţul şi adjectivul faţă de politicieni, cele şase milioane de pensionari trăiesc (unii) ca vai de ei, alte vreo două milioane trag targa pe uscatul mâzgos ca portari, taximetrişti, gardieni, pază particulară, câteva zeci de mii comentează în ziare, radiouri, televiziuni o realitate pe care o cam inventează, câteva sute de mii urmează să vină din străinătate cu banii de pe gresie şi faianţă concretizaţi în cea mai arătoasă rămăşiţă de Audi şi cea mai sclipicioasă vestimentaţie second-hand, bugetarii continuă "atavicul” ceauşist "se dă” sau "să ni se dea şi nouă”, sau "de ce lor şi nu şi nouă”, tineretul vrea să plece, adulţii ştiu şi nu prea ştiu ce vor - iată un peisaj pe care nu l-am schimonosit sau alterat prea mult.

Are ţara asta inepuizabile resurse de ridicol, vâne (şi chiar... vine) de circăraie şi grotesc, de iarmaroc şi călcat în străchini de neistovit. Orice am face, o întoarcem mereu ca la Ploieşti (de la domnitori, monarhi, la republică, preşedinte, înapoi la rege şi apoi la secretar general) sau pe coarda razachie, solicitând la maximum ţambalul, urare, alternanţe, de pian, pension şi disciplină nemţească.

„La cules de voturi” - ce horror, ce dramă, ce coşmar, ce viaţă tristă! Vai de mama lor; un complot universal! Zeii, ursitoarele, demonii din adâncuri şi toate Casandrele lumii au contribuit la distrugerea tihnei fostului Parlament. 

Dureri în fundul curţii în Pantheon

În timpul Revoluţiei franceze s-a strigat: "Libertate, Egalitate, Fraternitate sau Moarte”. Peste ani şi ani, în România, în locurile unde chiar A FOST Revoluţie (nu mişcări populare, nici „evenimente”, nu lovitură de stat sau cine ştie ce alte născociri), avea să se strige: „Vom muri şi vom fi liberi!”. Ce mai avem acum, ce a mai rămas astăzi din aceste două MARI lozinci-strigăte ale OMULUI aflat sub cruntă asuprire?

Moartea dispreţuită

Dacă am clănţănit - sau am comentat savant - luni întregi despre alegeri, şi s-a încheiat cum s-a încheiat, acum o ţinem gaia-maţu pe tema viitorului premier: cine, din ce partid, de ce X şi nu Y. Ne-am exercitat cu toţii în comentarii, aproximări, ipoteze, am ieşit ca în Caragiale la "izerciţ patriotic” iar rezultatul n-a fost nici fulminant-entuziasmant, nici tragic - doar amărât, pidosnic, chelbos şi văduv de satisfacţii. Nu era o lehamite de zoon politokon dedulcit la speculaţii şi nădăjduitor de bine, ci dezinteresul atâtor şi atâtor "amărâţi pe dinăuntru”, care se vor şi cu şunca în pod şi cu pofta satisfăcută.