Cum alătură hazardul... românesc întâmplările cele mai ciudate şi le încheagă în nişte conglomerate de neprins în nicio regularitate, de nedesluşit prin nicio logică. Care o fi conexiunea în căpşoarele fragile sau pline de giumbuşlucuri ale nomoteţilor (oho!) noştri, ca să îşi consume precaritatea intelectuală şi imaginaţia suprarealistă pe un Proiect de Lege a Învăţământului şi apoi, nu la câteva zile distanţă, ci după 24 de ore să se gândească matur şi fără patimi la o Lege a Prostituţiei (scuze pentru majusculă!). 

Mizeria zglobie. Dar ca să fie toate aceste petale, şi alte câteva sute ale unei flori carnivore ronţăitoare de România, ar mai trebui să fie cineva. Şi aceia suntem noi, de la ziare, radiouri şi televiziuni, noi cei care nu numai că le dăm importanţă, îi pomenim, îi ironizăm, îi şfichiuim, îi adulăm, îi încărcăm cu tot felul de tare - dar, nici nu concepem altceva în afara acestei mizerii zglobii şi a acestui excrement cu efluvii franţuzeşti.
Ne justificăm afirmând că „binele şi onorabilul nu vând” de parcă jurnalele englezeşti, americane şi nemţeşti numai de Geoană, Băsescu, Crin, Mazăre, şi alţi ipochimeni în variantele de acolo, ar vorbi. 

... dar nu „Maidanul” cu dragoste”, ci doar acela al vrajbei urâtului descalificant, al penibilului şi resentimentului. Îmi permit să vă reamintesc că de ani de zile v-am plictisit, brodând cu insistenţă pe marginea degradării actului jurnalistic, a evacuării lui de orice onestă funcţie informativă şi formativă. 

Practic avem în România trei mari categorii - să le spunem sociale - care îşi fac zile grele (sau amare). Prima categorie este a celor care fură. Vârtos, temeinic, cu „metodă”. Aici putem include de la trogloditul susţinut de neamuri şi partid pentru a ajunge „ceva” şi până la academicianul care fură titluri, fabrică diplome false sau plagiază cu neruşinare. Această specie de hoţ fură voturi, fură speranţe şi, dacă este subspecie, va ajunge cel mult consilier local, primar, consilier judeţean şi, în mod excepţional (asta se putea mai ales pe vremea listelor electorale) deputat.

Donarea de sânge se face, în primul rând, cu inima, pentru că, de fapt, cei care aleg să o facă donează viaţă. Prahovenii au demonstrat, recent, că au înţeles această regulă nescrisă, dar atât de preţioasă, care, însă, trebuie reamintită periodic pentru că tindem să ne lăsăm dominaţi de visul material în care omenirea s-a cufundat de milenii.

Franzelutza este porecla unei prostituate românce din Spania care se consideră cea mai ghinionistă femeie. Săptămâna trecută a scăpat ca prin urechile acului de cele cinci valuri de razii ale poliţiei catalane "Mossos D'Escuadra" desfăşurate pe străzile ticsite ale pieţei de fructe şi legume Boqueria din Barcelona. După ce a stat cuminte câteva zile, a aranjat cu Bender, peştele ei de origine albaneză, să o pună „pe felie” din nou. Şi a dus-o la 10 km spre sud, în faimosul bordel "Riviera" din Castelldefels.

Aflu - că tot este "în chestie” pretenţia magistraţilor pentru nişte salarii mai rubiconde, mai roz - că toată mafia carnetelor din Argeş a fost eliberată - o parte a ei sau din judecăţile care-şi continuau o aparenţă sau pospai ”hoţ” de legalitate. I-a făcut scăpaţi superba (trufaşa) justiţie şi p-ăştia. N-am greşit la ortografie, dragi cititori: justiţie, ortografiat cu ”j” mic, regretând că n-am minuscule, iar demonstrativul periferic ”ăştia” e o eleganţă de eufemism pentru a desemna viruşii bipezi care s-au procopsit cu carnetele de conducători ai iadului.

Titlul este cu semnul întrebării, deşi totul în ţara asta plecând de la o enormă întrebare, sucombă într-o sinistră exclamare. Rafalele deriziunii, povârnirea spre nimicuri cu fundiţă, materialismul plat (nu acela dialectic), nesimţirea şi violenţa - toate, plus încă vreo două corolare sau adjuvante, îndepărtează „aurora economică română” şi toate societăţile ei inclusiv cea civilă.