Fără să fac o propagandă implicit sau făţiş pro-băsesciană, spun de la început că îmi sunt dragi meseriaşii. Eu însumi sunt fiul unui strungar cu şcoală puţină, foc de priceput în ale tuturor îndeletnicirilor manuale bine diriguite de un cap desluşit. Nu fac nicio aluzie la "tinichigiii” lui Băsescu, nu mă interesează paraponul, ofuscarea unora, nici asentimentul interesat al altora; n-am niciun respect pentru vreo jumătate din "studenţii” şi absolvenţii "păturicieni” (adică, pe urmele... ciocoilor vechi!) de la pângăritul nume al lui Spiru Haret şi, repet, mi-e dor, ca profesor, să văd reînflorind celebra şcoală românească de meserii. 

Dacă jet-set-ul vi se părea absurd, sau sunteţi de părere că eleganţii de-adevăratelea sunt nişte fosile de interes mai degrabă pentru paleontologi, dacă aţi ajuns la concluzia că burghezia iluminată nu e de voi, poate sunteţi acel tip de arivist potrivit să pătrundă în lumea Artei.

Ieri, pe drumul care leagă municipiul Deva de graniţa de vest a României, s-a întâmplat un accident groaznic. Dumnezeu a trimis-o pe Lavinia Anton, buna noastră colegă din redacţie, la moarte. Maşina condusă de prietenul ei a izbit un copac de pe marginea drumului, iar destinul fetei de douăzeci şi ceva de ani s-a curmat brutal, în fiarele contorsionate ale bolidului. „Este inadmisibil, bătrâne, aşa ceva este inadmisibil”, a spus, cu o voce tremurândă, la telefon, colegul nostru, Leonida Chifu. Astăzi plângem indignaţi de legile nescrise ale Celui de sus. 

De la nivelul judeţului Prahova recenta demisie a fostei minstrese Ridzi nu se vede absolut deloc. Zilele trecute, judeţul nostru a fost măturat de stihiile naturii. Poduri, podeţe şi punţi au fost spulberate de viituri. Valorile din acte sunt de multe zeci (sau sute) de miliarde de lei vechi. Mulţi primari îşi freacă mâinile cu mare bucurie. Vor avea pe mână alte „diluri”- după cum a spus Zeus, la numirea noului ministru al Tineretului. Jaful național este indescriptibil de mare şi nimeni nu răspunde.

Sub efectele devastatoare ale crizei economice şi financiare societatea românească face tocmai ce ştie ea mai bine. Dezmăţ, delir, autodevorare şi tupeul de a da lecţii ori sfaturi teribil de inutile. Marile intervenţii ale statului nu fac nimic altceva decât să asigure prelungirea agoniei unui sistem care şi înainte de criză nu dădea semne de vitalitate. O perfectă aplicare a unui proverb care spunea ceva despre cantitatea de apă necesară pentru o balegă moale...

Că prezidentul are un lipici nefast la formule "scandalogene” este tot atât de adevărat pe cât de veridică este şi afirmaţia că, extrovertit, expansiv şi populist la modul cel mai... sud-american cu putinţă, sau caragialian cu putinţă, vrea cearta, naşte discuţia, provoacă altercaţii şi polarizări ca nimeni altul.

A ajuns hilară insistenţa mediilor asupra unor subiecte - nişte născociri sau umflături, împiciorogate şi umflate la rang (sau gogoşi) de „chestii naţionale”. Şapte ore, dragi cititori, au fost pline marţi seară doar cu doi ţânţari umflaţi cu E-uri până la a deveni mârţoage roaibe: „Spiru Haret” şi meciul Ponta - U.E.

Dacă ai încerca să tragi o concluzie - sumară, rapidă, de suprafaţă, de circumstanţă - asupra „omului moral” românesc, ca să folosesc o expresie a lui Rădulescu - Motru, numai din ceea ce vedem, citim şi auzim pe obiectivele ecrane şi imparţialele papirusuri jurnaliere, atunci amărăciunea îşi instalează toate penumbrele şi asteniile. Nu înseamnă că reciproca este valabilă întru totul: nu răsfoiesc ziare, nu ascult decât Beethoven, mă scald în Homer, îmi procur nesfârşite delicii cu Rig-Veda (nu cu Kama-sutra!) - pot să am, prin urmare, o percepţie mai veridică a ceea ce se întâmplă pe tăpşanul cuţo-vlah (tăpşan cam fără flori, fără oi, fără vaci şi cu multe jivine bipede coborând, la Cota 1400, din patrupede mecanice).