După o zaveră care a dezbinat ţara timp de câteva luni, iată că am fost cât pe ce să extragem din urne (aproape) doi preşedinţi. Pentru o noapte, chiar am avut doi câştigători ai rundei a doua electorale pentru desemnarea întâiului român al ţării. Dincolo de contestări, erori minore, greşeli, de sentimente, de aşteptări sau opţiunile personale ne-am ales cu un nou preşedinte. Fie el tot cel vechi! Limita minimă dintre cei doi candidaţi este şi o să fie cheia de boltă a politicii următorilor ani.

Nici prea sceptici, nici foarte iluzionaţi, totuşi mai aproape de rece decât de fierbinte, aborigenul îşi face sau ar trebui să nutrească niscaiva speranţe şi planuri.

Recentul scrutin electoral a demonstrat, iarăşi, că politicienii noştri au şi ei o mare durere pentru ţara asta. Fix în cot! Doar cu ocazia campaniilor electorale mai au ocazia să dea piept cu poporenii, cu praful şi gropile de pe uliţele patriei.

Năstruşnicia liderilor politici - şi nu numai a lor - nu are limite. Unul îşi pune un clop pe creştet (şi se crede foarte popular), iar alţi doi lideri înşfacă lopăţelele din mâna copiilor şi se duc la ţarcul de nisip. Că aşa cred ei că dau bine la popor (sau cum spun unii dintre colegii mei de breaslă „la pulime”!). Gestica şi acţiunile acestor lideri nu fac altceva decât să le trădeze lipsurile. Prima - şi cea mai gravă - este lipsa totală de realism în privinţa a tot ce înseamnă ţara aceasta.

S-a încheiat runda electorală, în nota obişnuită, ba chiar şi cu rezultatele anticipate. Rezultatele, nu alegerile! Nota comună (5 cu indulgenţă) este aceea a unei apatii, a unei indiferenţe nici măcar mascate. Am numit-o cu "bătaie” indiferenţă, fiindcă absenteismul este o stare mai compozită, cu implicaţii diverse şi chiar contradictorii, între care se află şi sila sau lehamitea, şi nepăsarea, şi lipsa speranţei.

Peste foarte puţine zile vom decide (cam în necunoştinţă de cauză), delăsători şi deloc marcaţi de importanţa acestui scrutin, cine vor fi europarlamentarii care ne vor reprezenta interesele ţării în Parlamentul European.

Acum, toată lumea ştie ce este aşa numitul Jet Set. Îi vedem în fiecare zi în toate revistele, sunt frumoşi, simpatici şi cu aspect de recent veniţi de la Gstaad sau pregătind valize pentru a pleca în Maui. Apar la toate petrecerile şi cocteilurile unde se permite accesul presei şi al fotografilor. Un obiectiv atractiv şi relativ uşor de atins pentru orice căţărător convins.

Cămaşa e mai aproape, se vede, decât pielea. Proverb pe care, din păcate, îl verificăm iară şi iară. Jubilăm sau ne înfricoşăm de nişte bucurii imaginare sau spăimoşenii îndepărtate, dar nu luăm în calcul imponderabilele care pot fi citite în viitorul apropiat. Cu referire la dârdora electorală, parimia populară citată mai sus se verifică cu vârf ascuţit îndesat în pielea românaşului.