Prezent şters, eroi fără consistenţă. Toate sălcii şi în cheie minoră. Dar, în acelaşi timp, multe din cele ale vieţuirii româneşti, cu zbăinţuiri isterice. Doar pe afară şi din „cioclopedii” se pare şi se zice că aparţinem unei clime temperate; după cum simţim pe propria piele, de mult echilibrul şi temperarea au dezertat tăpşanul valah, părăsind şi simţitorul naturel geto-dac.

Pârdalnice apucături mai au unii, stupi-i-ar balaoacheşul! Prin cele canţilerii şi redacţii, pe la plasmele cam fără limfă şi printre rândurile prizărite ale celolozei năimite (eh: cumpărate, plătite, duse cu zăhărelul...) se vântură din când în când câte o frumuseţe de idee, pe care o crezi fixă şi - cum pleacă din capete tari - durabilă. Poporul... achesează, cum se zice umflat, şi intră prompt la idee. Apoi, fandacsia e gata. O astfel de... idee (?!) a fost ani de zile că parlamentarii sunt nişte... şi nişte... ceva de ordinul negativităţii celei mai păguboase şi groteşti.

Suntem în plină campanie electorală. Dincolo de mesajele ferchezuite, coafate, ticluite cu dichis de către candidaţi, de partide sau firme de consultanţă, trebuie să desluşim că România reală este cu totul alta. România reală este cea a cohortelor de bolnavi mergând din spital în spital, care au parte de medicamente de trei ori mai scumpe, a medicilor umiliţi ca profesie - prin dotarea cu aparatură de secol IX -, dar şi în ceea ce priveşte veniturile, mizerabile. 

Ciudată obstinaţia sau încrâncenarea preşedintelui şi a celorlaţi doi vătafi de partide Geoană şi Crin Antonescu în a propune şi impune numele a doi tehnocraţi, să le zicem, independenţi, să le zicem, pentru funcţia de premier. Ciudat, bizar sau cum o mai fi zicând un Eugen Ionescu, nu este faptul că fiecare îşi urmăreşte interesul şi-şi apără acerb perimetrul; ci, că au putut să apară două nume despre care nu se prea ştia.

Un antropolog, într-un articol din „Dilema veche”, de săptămâna aceasta, citând celebra „ce caută neamţu în Bulgaria, domnule?” radiografia problema „neamţului” în mentalul colectiv românesc de astăzi. Dintr-o dată şi la scară generală. Abrupt, ca o terapie de şoc. Chiar, ce să caute „neamţul” aici?

... sau o ţară, ori despre un loc unde nu numai că tineretul - mă rog, segmentul inteligent, cu iniţiativă, responsabil al lui - nu are un cuvânt de zis, dar nici nu este luat serios în seamă. Sau în calcul, e totuna.

Se comit toate poncifele la un număr aniversar. Sunt iertate toate superlativele la ziua cuiva. Ai dreptul sau nu, ţi se impută să vii cu firitiselele cele mai gonflate şi cu adjectivele cele mai zaharicate. Pentru mine, „lucrător” la... şi apropitar de quadraţi, scrupulul lingvistic ca şi legătura mai adâncă cu redacţia mă fac să nu tachinez coarda zurlie şi uşor iresponsabilă a adulării aniversare.

Cum alătură hazardul... românesc întâmplările cele mai ciudate şi le încheagă în nişte conglomerate de neprins în nicio regularitate, de nedesluşit prin nicio logică. Care o fi conexiunea în căpşoarele fragile sau pline de giumbuşlucuri ale nomoteţilor (oho!) noştri, ca să îşi consume precaritatea intelectuală şi imaginaţia suprarealistă pe un Proiect de Lege a Învăţământului şi apoi, nu la câteva zile distanţă, ci după 24 de ore să se gândească matur şi fără patimi la o Lege a Prostituţiei (scuze pentru majusculă!).